vineri, 1 ianuarie 2010

Am trăit s-o vedem şi pe asta: Mazilu-BZI scriind editorial despre moartea lui Garcia Marquez

Aţi avut vreodată senzaţia că un lucru e nelalocul lui? Că un ucigaş în serie nu se potriveşte cu iubirea pentru lalele sau orhidee sau că imaginea unui abator este contrară celei a unui câmp cu flori de primăvară?
Aceeaşi senzaţie o oferă un material semnat înainte de Paşti de "jurnalistul" Constantin Mazilu, tema fiind moartea scriitorului Gabriel Garcia Marquez. Într-o mică pauză de la redactarea unor materiale defăimătoare, comandate de patronul său, Ghiocel Asimionesei, personaj condamnat pentru şantaj de presă, Mazilu a scris textul “A murit Patriarhul, plouă iarăşi în Macondo”.
Textul este însoţit de o fotografie a lui Mazilu care a avut grijă să ia în mână un pix în locul dragei sale toporişti. Care era preocuparea jurnalistului de la BZI: “Intreaga omenire ar trebui sa ia exemplul columbienilor si sa tina trei zile de doliu, dupa ce a murit Gabriel Garcia Marquez unul dintre cei mai mari scriitori care au trait vreodata pe acest pamant.” Tot trei zile, dar de banchet, ar trebui să ţină omenirea şi dacă ar dispărea BZI. (I.C.)

Fiscul cere executarea Violetei Asimionesei în contul datoriilor la buget

Direcţia Generală a Finanţelor Publice cere la Tribunal aprobarea procedurii privind vânzarea averii Violetei Asimionesei în contul unor datorii făcute cu rea-credinţă.
Procesul se va judeca pe 21 octombrie şi derivă dintr-o insolvenţă declarată într-un dosar referitor la firma Elegant Stil Conf, patronată soţia patronului de la Bună Ziua Iaşi.


Mai multe firme conduse de Violeta şi Ghiocel Asimionesei se află în mari dificultăţi financiare, pe numele lor fiind depuse un val de plângeri penale. (I.C.)