joi, 6 ianuarie 2011

Se strânge funia, Ghiocel!

Vezi aici cine a adus daruri şi cine a venit să îi felicite
pe cei acuzaţi de DNA de şantaj prin presă.
Foarte puţine VIP-uri veritabile au venit joi seară la petrecerea oferită de rău-famatul ziar BZI pentru împlinirea a 13 ani de la înfiinţare. Dacă în mod normal la petrecerile de presă dau năvală oamenii de afaceri mari, parlamentarii, şefii din administraţie şi alte VIP-uri, la petrecerea BZI a bătut vântul.
A venit un singur parlamentar din 17, afacerişti de top au fost mai puţini decât degetele de la o mână (în condiţiile în care, spre exemplu, la ultimul chef al Ziarului de Iaşi au fost peste 50 de afacerişti de top), primarul şi prefectul au la fel (ei care sunt nelipsiţi de la aniversările de presă).
Pentru a umple cumva golul în sala închiriată, cei de la BZI au înroşit telefoanele chemând de zor funcţionăraşi din administraţie, primari de la ţară ori tot felul de tinerei.
Ca atare, atunci când a apărut primul personaj cu adevărat important – şeful CJ, Constantin Simirad, patronul BZI a avut o reacţie ce spune totul (click foto 1). Încântat că totuşi a prins măcar un “peşte” cu care să se laude, Ghiocel Asimionesei s-a pupat şi s-a pozat de zor cu Simirad (foto 2).
Ce a făcut Simirad de a ajuns să fie mândria lui Ghiocel?
Dar cine este cel de care e atât de mândru Ghiocel? Să spicuim chiar din BZI: “obsedat sexual”, “scrof”, “godac”, “libidinos”, “hoţ”, “incompetent”, “falimentează Iaşul”, “buhai”, “panaramă”, “hărţuieşte angajatele din administraţie”, “aranjează licitaţii” şi multe alte expresii “de bine“.
Faptul că Simirad a ajuns să-l pupe pe cel care l-a bălăcărit mai rău ca la uşa cortului
şi pe care, în replică, nu-l scotea în anii trecuţi din “ţigan şantajist” spune totul despre verticalitatea celui care oficial pozează în monument de corectitudine.
S-au găsit însă şi la PNL câţiva Iuda. Aceştia sunt Victor Chirilă (cocoţat de Fenechiu vicepreşedinte la CJ), Mugur Cozmanciuc (instalat de Fenechiu în tot felul de funcţii de conducere – ultima oară director de marketing la CET) ŞI Marius Bodea (cel făcut de şeful PNL Iaşi şef la OPC, prefect sau, mai nou, director la Tehnopolis).Şi Fenechiu e sfidat de unii locotenenţi
Dar nu numai Nichita are subordonaţi care îl umilesc prin asocierea cu cel care le porcăie şeful. Înjurat într-una de 8 ani încoace, şeful PNL Iaşi a absentat, evident, de la petrecerea BZI. Majoritatea liberalilor i-au urmat gestul, arătându-se solidari cu şeful lor.
PDL-ul i-a dat vot de blat lui Ghiocel
Culmea este că singurul partid care a avut coloană de la cap la coadă şi i-a arătat spatele şantajistului de presă este PDL-ul, care are cea mai dezorganizată filială din Iaşi (teoretic la PSD şi PNL e unitate, dar se vede că viaţa bate filmul). Nici unul din cei şapte parlamentari portocalii şi nici prefectul nu au venit măcar două minute să se laude BZI cu invitaţi de soi. În lipsa VIP-urilor au apărut şoferul lui Cârlan – Costi Neagu – şi locotenentula celuiaşi Cârlan – Constantin Şerban. Acesta din urmă a venit şi s-a pupat cu Ghiocel deşi a fost înjurat cumplit, BZI mergând până la a-i bălăcări şi fata.
Afacerişti extrem de puţini
Poate cea mai mare absenţă a fost însă cea a afaceriştilor de anvergură. Au venit la petrecerea BZI doar sponsorul neoficial al “ziarului” – Ioan Zapodeanu -, patronul grupului Teramold – Gabriel Surdu, patronul grupului Conex – Ioan Prisecaru, acţionarul majoritar al Polirom – Adrian Butucă şi speculantul imobiliar Bogdan Cihodaru. Aceştia nu au stat însă nici ei mai mult de jumătate de oră.
Concluzia: se strânge funia
Lipsa evidentă a VIP-urilor de la acţiunea festivă a BZI arată clar că lumea bună a Iaşului s-a săturat să fie asociată cu practicile murdare ale “ziarului” lui Asimionesei. Faptul că cei de la BZI au început să piardă pe bandă rulantă procese de calomnie şi să fie condamnaţi, deocamdată la amenzi consistente, pare să fi lămurit iarăşi multe VIP-uri ale Iaşului că e mai bine să se delimiteze, cât mai au timp, de Asimionesei & co. Deci se strânge funia, Ghiocel.




Un comentariu:

  1. parca vad filmul ,,Nasul" in varianta bahluiana.Rusine unor personaje pe care-i consideram cu verticalitate; dar spre dezamagirea mea nu s-au dovedit decit niste carieristi si niste fripturisti;in dorinta de a se face remarcati,acesti slugoi nu au dovedit decit ca sunt fara demnitate ,si ca pt.a parveni nu fac rabat de la nimic.Ce am putut vedea ,pe linga ,,oameni de afaceri de cacao gen zapodeanu'' si medici pe care ii credeam integri cu demnitate,dar nu s-au dovedit decit niste carieririsi,fripturisti,gen cihodaru acest libricoid bacauan cu pretenti de a ajunge primar al orasului nostru;oare asa de timpiti sa fim sa-l votam pe acest mutant??? ce am mai vazut -politisti actuali si trecutii,cu care gaocel isi facea reportajele,oameni platiti din bani publici,se ploconeau in fata analfabetului grohaitor;bugetari numiti politic si platiti din bani nostri,se inghesuiau la rind pt.o pupatura ,,iudaica'' vai natiune ce am ajuns !!! Un analfabet,un santajist este centru atentiei pt.citeva ore a orasului Iasi. Apropo printre invitati si dir.penitenciar Iasi-s-a fie oare cu trimitere ??? o celula acolo mai cu vedere la ... si mai calduroasa ca deh...vor fi ceva ani de ,odihna'-:oare procurorul Chifan era in interes de serviciu ???Inca o data rusine celor care sau compromis acceptind invitatia lui BZI.

    RăspundețiȘtergere