Din ciclul "dacă prostia ar durea mulţi Ghiocei ai vedea urlând pe stradă" ziarul de şantaj scrie sâmbătă:"Este oare normal ca un personaj impus de un puscarias sa ajunga primarul Iasului?". Vă reamintim, Ghiocel Asimionesei a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru şantaj prin presă, iar ziarul şantajist îl susţine din răsputeri pe Mihai Chirica la Primăria Iaşiînjurând şi spurcând orice îi stă în cale PSD-istului.
Mai rămâne ca însuşi Chirica să scoată o dumă de genul "este normal ca sclav să ajungă primarul Iaşului?" şi avem bomoana pe coliva candidatului PSD la Primărie.
Tribunalul Iaşi a respins o acţiune introdusă de firma de pază Nord Est Security Force SRL care a contestat legalitatea unui contract semnat de Apavital cu firma concurentă NPS Security, afacere a familiei deputatului Constantin Adăscăliţei.
Cu datorii imense la buget prin intermediul firmei Retrom Paşcani, pe care a dus-o la insolvenţă şi apoi la faliment, familia Asimionesei a făcut un gest uluitor. Într-o acţiune depusă la Curtea de Apel Iaşi, firma a cerut, prin lichidator, despăgubiri de la Stat, acesta fiind reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.