sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Se incearca "debarcarea" lui Asimionesei

Sedinta Adunarii Generale a Actionarilor de la RETROM ar fi trebuit sa aiba loc miercuri dimineata la ora 11.00. Discutiile au fost amanate pentru joi, 10 iunie, ora 10.00, intrucat vicepresedintele Consiliului de Administratie, Florin Ghiocel Asimionesei, a lipsit de la sedinta. Partenerul sau de afaceri, Daniel Cristian Gherasim si-a trimis un reprezentant. Gherasim detine acelasi numar de actiuni ca Asimionesei - 42,22%. Pachetul minoritar -15,32% este detinut de persoane fizice, la care se adauga 0,21% actiuni detinute de alte persoane juridice romane.
Mihai Manzalica, angajat RETROM Pascani: "Domnul Asimionesei, unul dintre actionarii fabricii, a refuzat in permanenta dialogul cu salariatii, cu sindicatul. Ne-a tratat ca pe niste nimicuri, ca pe niste sclavi. Nu am fost anuntati ca nu vine astazi".
Anul acesta, muncitorii de la RETROM au primit salariile doar pentru doua luni si acelea reduse la 75%. "Ne-au spus ca nu sunt comenzi si ca productia e la 60-70% din potential, de aceea nu ne luam banii. Comenzi sunt, dar nu sunt lichiditati pentru baza materiala", a explicat un alt muncitor nemultumit.
Din cei 82 de angajati care au mai ramas la fabrica pascaneana, 42 vor fi concediati pe 21 iunie.
Maria Roznovat, angajat RETROM: "Noi suntem deja in preaviz, deci imaginati-va ca mai avem o saptamana si plecam in somaj. Banii nu s-au luat decat de doua ori anul acesta si e destul de greu. RETROM e terminat. E bagat in faliment".
La sedinta AGA de joi, 10 iunie, actionarii vor cere indepartarea lui Asimionesei din Consiliul de Administratie al RETROM.
Constantin Ionescu, lider de sindicat RETROM: "Noi deja suntem in insolventa, fabrica este controlata juridic si maine (joi, 10 iunie, n.red.) sigur o sa se ceara excluderea lui Asimionesei. El vine in interes propriu de fiecare data. Vine rar la fabrica, doar cand are de ridicat bani. Nu vine cu comenzi, nu face nimic sa rentabilizeze societatea pe care a luat-o de la stat cu doi lei".
Actionarii RETROM trebuiau sa discute miercuri despre componenta Consiliului de Administratie, bilantul pe 2009 si bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2010. In cazul in care nici joi Florin Ghiocel Asimionesei nu se va prezenta la sedinta, aceasta va fi amanata cu 30 de zile.
Deschiderea procedurii de insolventa a RETROM s-a facut prin sentinta comerciala nr. 393/S din data de 14.04.2010, pronuntata de Tribunalul Iasi, Sectia Comerciala, in dosarul nou 133/99/2010 si vechi 12/2010.
Creditorii sunt:
- VB Leasing Romania IFN SA
- VBL Broker de Asigurare SRL
- SC Aldo Business Group SRL;
- Cabinete Asociate de avocat Sava Florin Marcel si Sava Alexandru
- Sindicatul Liber Independent I.T.R.D. Pascani
- SC Romconstruct SA
Administratorul judiciar este Lichidator Master Consulting IPURL
____________________________________________________________________________________
La Martor Incomod ati putut urmari pe 24 iunie 2009 o investigatie jurnalistica despre implicarea statului in devalizarea RETROM Pascani.
La inceputul anului 2003 se stia ca RETROM SA Pascani va fi scoasa la privatizare. Astfel, privirile investitorilor asa zisi strategici au fost atintite brusc asupra acestui obiectiv profitabil. Intra in scena Florin Ghiocel Asimionesei si cumatrul sau Cristian Daniel Gherasim. Firmele familiei Asimionesei erau inglodate in datorii la stat, sau erau in executare silita. Trebuia gasita o modalitate pentru ca fabrica Retrom sa fie cumparata de Florin Ghiocel Asimionesei. Si s-a gasit usor solutia: actiunile statului au fost cumparate cu banii statului. Manevra a fost facuta cu ajutorul partidului aflat la guvernare.
Statul trebuia sa vinda actiunile Retrom prin licitatie. In aceste conditii putea sa apara un investitor care sa preia fabrica. In schimb, Asociatia Salariatilor si a Membrilor Conducerii avea posibilitatea sa cumpere prin negociere directa, fara concurenta, la un pret mic si sa achite in timp contravaloarea actiunilor. Dar cum putea Florin Ghiocel Asimionesei sa intre in aceasta combinatie atit timp cit el era si este patronul unui ziar din Iasi, iar cumatrul lui, Cristian Daniel Gherasim, lucra in Bucuresti? S-a gasit o solutie si pentru asta: cei doi s-au angajat cu norma intreaga la Retrom. Potrivit fostului director economic al societatii, Gheorghe Mirica, angajarea a fost fictiva: "Privatizarea societatii s-a facut cu participarea altor personae care la acea data nu erau membri in asociatia salariatilor. Ei ulterior au devenit in mod artificial membri si ma refer la domnul Gherasim. Impreuna cu domnul Asimionesei dupa ce au obtinut dreptul de privatizare si domnul Asimionesei a intrat in consiliul de administratie, ca actionar intr-o proportie pe care si-au stabilit-o impreuna".
Cum poate fi numita atunci privatizarea Retrom facuta de APAPS Bucuresti decat
"circ ieftin"?! Negocierea pentru preluarea pachetului de actiuni de la stat s-a facut in spatele usilor inchise si sub imperiul comenzilor politice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu