miercuri, 5 ianuarie 2011

O devalizare de 10 milioane de lei - Ghiocel Asimionesei

 O devalizare de 10 milioane de lei

In editia din 22 decembrie 2010 v-am prezentat odiseea unui teren valoros din Roman. Acesta a fost cumparat la un pret de nimic in urma unei licitatii "cu cantec", de firma Retrom Pascani, controlata de Ghiocel Asimionesei. Ulterior, cand afacerile de la Retrom au inceput sa meraga tot mai prost, Asimionesei a ascuns terenul de creditorii care incercau sa-l execute silit. Printr-o serie de tranzactii dubioase, cea mai mare parte a pamantului a ajuns in mainile unei firme de casa a patronului de la Buna Ziua Iasi.

O DEVALIZARE DE 10 MILIOANE DE LEI
Este posibil sa cumperi un teren foarte valoros la un pret de nimic, iar apoi, cand 
afacerile incep sa-ti mearga tot mai prost, sa-l ascunzi de creditori printr-o 
inginerie financiara? Sa fim intelesi, nu avem nimic impotriva speculatiilor 
imobiliare, insa in cazul de fata cel care a fost pacalit de doua ori a fost statul, 
adica fiecare dintre noi, cei care ne platim constiinciosi impozitele.
Artizanul acestor jonglerii este nimeni altul decat Ghiocel Asimionesei, patronul
infamei publicatii Buna Ziua Iasi, dar si al firmei Retrom Pascani. Acesta a pus 
ochii, in anul 2006, pe un teren apartinand societatii Romconstruct din Roman.
Firma romascana fusese zeci de ani unul dintre marii constructori din judetul 
Neamt. In perioada de glorie, avea peste 600 de angajati, iar cei care au lucrat 
acolo se mandresc ca au construit cu mainile lor jumatate din orasul Roman. Insa 
in anul 2006 afacerile Romconstruct erau in picaj, iar firma ajunsese in executare 
silita. Unul dintre principalii creditori era chiar statul, la care firma inregistra in 
acel moment datorii de peste 6,5 milioane de lei.
In 2006, creditorii au scos la licitatie un teren din municipiul Roman care apartinea 
societatii Romconstruct. Terenul era in suprafata de 6,5 hectare si a fost evaluat 
initial la 6,5 milioane de lei, adica in medie la 100 de lei metrul patrat. Trebuie 
precizat ca pamantul se afla in intravilanul orasului, are acces la toate retelele de 
utilitati si este ocupat de mai multe constructii: hale, baraci si magazii. Pretul cerut 
era mult sub valoarea de piata, dupa cum avea sa vedem mai tarziu.
LICITATIE CU FINAL CUNOSCUT
Dupa o incercare esuata de a instraina terenul si de a-si recupera datoriile, creditorii 
reprezentati de executorul judecatoresc Ioan Mereuţă au reluat licitatia, scazandu-si 
pretentiile la putin peste 5 milioane de lei. De data aceasta, au venit doua firme: 
Retrom Pascani si Rocons Group din Iasi. De fapt, cele doua firme erau mana-n 
mana, fiind controlate de aceeasi familie: Ghiocel si Violeta Asimionesei. 
Ghiocel Asimionesei controla, impreuna cu al sau cumatru Cristian Gherasim, 
firma Retrom Pascani. De cealalta parte, actionarii firmei Rocons Group erau la 
acel moment Violeta Asimionesei si alti doi oameni „de casa”: Ovidiu Brichisala si
Rares Neamtu.Unul dintre expertii lichidatori care au urmarit licitatia ne-au povestit dedesubturile 
acesteia, sub protectia anonimatului.
Expert evaluator-lichidator:
„In mod normal, Retrom Pascani nu trebuia primita la licitatie. Retrom detinea in 
acel moment aproximativ 21% din actiunile Romconstruct, societatea aflata in 
lichidare. Insa Legea 85/2006, in articolul 80, alineatul 2, litera C, interzice celor 
care au peste 20% din actiunile unei societati sa participe la lichidarea acesteia.
A doua firma participanta avea si ea probleme. Cand s-au inscris la licitatie, cei de 
la Rocons au adus un ordin de plata pentru suma de 6 miliarde de lei vechi. Or, 
firma nu avea acei bani in cont, iar organizatorii licitatiei nu au verificat acest 
lucru. Din verificarile mele, Rocons avea in cont doar 7 lei si 4 bani. Oricum, nu 
trebuia primita la licitatie pentru ca avea obligatii atat catre stat, cat si catre diverse 
firme private.”
MASCARADA
Am vazut ca firmele participante la licitatie erau in mod evident inrudite. Cu toate 
acestea, licitatia a avut loc. Iata cum s-a derulat intreaga mascarada, potrivit 
procesului-verbal intocmit de executorul Ioan Mereuta. Sa nu uitam ca pretul de 
pornire era la acel moment de 5,13 milioane de lei:
„Constat că cel mai mare preţ oferit este de 3 milioane de lei, oferit de SC Retrom 
SA Iaşi (...) Cealaltă ofertantă nu oferă mai mult. Am procedat la oferirea 
imobilului prin trei strigări succesive, la intervale de timp suficiente pentru ca 
ofertanţii să poată supralicita sau să-şi exprime o altă opţiune. Nimeni nu a 
supralicitat şi nu a oferit mai mult la nici una dintre strigări. Declar adjudecatar 
definitiv pe SC Retrom SA Pascani, care a oferit cea mai mare suma, respectiv 3 
milioane de lei”, arată procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc Ioan 
Mereuta.
Altfel spus, firma lui Ghiocel Asimionesei a ofertat mai puţin de jumătate din 
preţul evaluării iniţiale, iar executorul si membrii comisiei au acceptat aceasta 
suma. In mod straniu, inclusiv reprezentantul Fiscului din Comisia de Licitatie si-a 
dat binecuvantarea asupra tranzactiei. Teoretic, acesta putea opri intreaga mascarada, cu atat mai mult cu cat suma licitata nu acoperea nici jumatate din 
datoriile firmei catre stat.
Care era valoarea reala, de piata, a terenului? Nu mai putin de 16 milioane de lei, 
daca ne raportam la o tranzactie derulata un an mai tarziu. Atunci, societatea 
Retrom Pascani a vandut 1,5 hectare din terenul cumparat la licitatie societatii 
nationale Romgaz, la pretul de 3,7 milioane de lei. Altfel spus, cumperi 6,5 hectare 
de teren cu doar 3 milioane de lei, vinzi 1 hectar si jumatate cu 3,7 milioane de lei 
si ramai cu teren in valoare de 13 milioane de lei. Prin urmare, 13 milioane de lei 
„profit curat” pentru Ghiocel Asimionesei si asociatii sai.
DEVALIZAREA
Dupa cumparare, a aparut totusi o problema. In acte, terenul apartinea societatii 
Retrom, care nu o ducea foarte stralucit si risca, la randul ei, sa fie executata silit 
de creditori. Asimionesei si cumatrul sau preluasera fabrica in 2003, iar din anul 
2006 mergea in pierdere, dupa cum avea sa recunoasca chiar patronul, intr-o 
declaratie acordata site-ului Newspascani:
"În 2006 societatea Retrom a făcut un profit de 8 milioane lei, iar de atunci am 
mers numai în pierdere şi de asta am şi făcut disponibilizări. Concret, societatea 
duce lipsă de comenzi şi nu că am eu un interes să o falimentez, aşa cum spun 
salariaţii mei. Dacă îmi aduc ei comenzi, îi pun pe toţi sefi", a încheiat ironic 
Ghiocel Asimionesei.
A încercat intr-adevar Ghiocel Asimionesei sa salveze Retrom sau, dimpotriva, a 
cautat sa o devalizeze? Tele M va prezinta cateva tranzactii ciudate prin care a 
trecut terenul de la Roman, lasandu-va pe dumneavoastra sa trageti concluziile.
Pe 9 mai 2007, Retrom vinde 5 hectare din terenul de la Roman unor necunoscuti: 
familia Mirel si Maria Jâpu. Pretul este unul modic – doar 400.000 de euro –
echivalentul a 1.340.000 de lei la cursul zilei! Practic, Retrom a vandut in pierdere. 
Mai mult, familia Japu a platit pe loc doar 33.500 de lei, urmand sa achite restul de 
un milion de lei in decurs de un an de zile. Bani pe care n-avea sa-i mai plateasca 
niciodata.
Pe 8 mai 2008, are loc o alta tranzactie ciudata. Familia Japu vinde inapoi Retromului doar un hectar din cele 5, la pretul de 1.000.000 de lei. In act scrie clar ca suma se compenseaza cu cea datorata de familia Japu pentru tranzactia derulata cu 
un an in urma. Practic, familia Japu ramane stapana peste 4 hectare de teren, pentru 
care a platit doar 33.500 de lei, iar Retrom a ramas cu un hectar si cu o „gaura” de 
cel putin un milion de lei, daca ne raportam la sumele vehiculate in acte. De fapt, 
daca ne raportam la valoarea de piata a terenului, gaura este de aproape 10 
milioane de lei.
INTERMEDIARII
Ce a facut familia Japu cu averea cazuta din cer? A dat-o mai departe. La doar o zi 
dupa super-afacerea incheiata cu Retrom, familia Japu a pus terenul in bratele unei 
alte firme controlata de clanul Asimionesei. Prin contractul de asociere in 
participatiune incheiat cu firma Rom Press Investment, familia Japu ii pune la 
dispozitie cele 4 hectare de la Roman. Clauzele contractului sunt halucinante.
„5.1. Asociaţii de comun acord au hotărât ca beneficiile şi pierderile să fie 
repartizate astfel:
- SC Rom Press Investment SRL – 95%
- Jâpu Mirel-Claudiu şi Jâpu Maria-Loredana – 5%
6.2. SC Rom Press Investment SRL are toate drepturile de gestiune a activităţii de 
comerţ (iniţiative, decizii şi execuţie) fără imixtiunea sau aprobarea asociatului 
persoană fizică, fiind desemnată a reprezenta asocierea în relaţiile cu terţii.
7.1. Asociatul persoană fizică, respectiv Jâpu Mirel-Claudiu şi Jâpu MariaLoredana se obligă, sub sancţiunea unor daune interese în sumă de 3.000.000 euro, 
ca pe întreaga perioadă de desfăşurare a asocierii în participaţiune să nu 
înstrăineze, închirieze (...), să nu ipotecheze (...) şi să nu încheie nicio promisiune 
de vânzare având ca obiect terenul construit şi neconstruit adus ca aport în natură 
la prezenta asociere.”
Practic, cei care vin cu 4 hectare de teren isi pierd orice drept de proprietate in 
favoarea firmei-partenere. Avocatul Liviu Bran ne-a declarat ca n-a mai vazut asa 
ceva.Liviu Bran, avocat
„Ceea ce vad este clar ca nu este un contract echitabil. Este doar pentru una dintre 
parti. Si e interesant cum au acceptat persoanele fizice sa semneze un asemenea 
contract. Insa, repet, conventia partilor tine loc de lege si probabil ca asta este 
vointa lor. In acte sunt proprietari, dar nu pot sa dispuna de el sub nici o forma, 
pentru ca, daca vor vrea sa inchirieze sau sa vanda sau sa obtina alte beneficii de pe 
urma drepturilor de proprietate, trebuie sa aiba, in primul rand, acceptul acestei 
societati, iar daca aceasta societate nu-si va da acceptul, vor trebui sa le plateasca 
acestora suma de 3 milioane de euro. Cu toate ca nu pot sa dispuna decat cu 
acceptul asociatului in participatiune cu care a incheiat acest contract de asociere.”
Expertii sustin ca aceasta asa-zisa asociere este doar o manevra prin care se
ascunde un teren valoros de ochii creditorilor care cauta sa execute firma Retrom.
Expert evaluator-lichidator
„Odata ce au intrat in circuitul civil acele imobile, este foarte greu sa anulezi actele 
de vanzare-cumparare. Doar judecatorii o pot face, si numai dupa ce se dovedeste 
reaua-credinta a vanzatorilor si cumparatorilor. Practic, au folosit aceste tranzactii 
pentru a ascunde bunurile de creditori.”
RĂZBOI TOTAL CU CREDITORII
In prezent, sute de creditori cauta sa-si recupereze datoriile contractate de Ghiocel 
Asimionesei in perioada de cand a preluat Retrom. Printre acestia se numara si 
Credit Europe Bank, care vrea sa-l execute silit pe Ghiocel Asimionesei pentru un 
credit in valoare de peste 2 milioane de lei.
Datornicul a incercat in fel si chip sa impiedice executarea silita demarata de 
banca. Ultimul tertip folosit de Ghiocel Asimionesei este absolut stupefiant. El a 
inaintat o plangere penala impotriva executorilor bancii, la Parchetul de pe langa 
Tribunalul Iasi. Altfel spus, datornicul s-a plans ca este hartuit de creditori.
Asimionesei incearca astfel sa intarzie inevitabilul. El stie ca banca a cerut 
judecatorului sindic sa-l oblige sa-si faca publice toate tranzactiile din ultimii trei 
ani, facute in numele Retrom. Ceea ce ar insemna ca devalizarea fabricii pascanene 
ar putea iesi la iveala, iar judecatorii ar putea dispune chiar anularea tranzactiilor.CONCLUZII
V-am prezentat astazi doar câteva dintre ingineriile financiare facute în ultimii ani 
de grupul de firme controlat de Ghiocel Asimionesei, manevre prin care statul a 
fost pagubit cu mai multe milioane de lei.
Emisiunea Martor Incomod v-a prezentat încă din vara anul trecut modul in care a 
fost devalizat Retrom Pascani de catre asa-zisul „investitor strategic”.
(Extrase din emisiunea Martor Incomod din 24 iunie 2009)
Gheorghe Mirica, fost director economic Retrom:
„Privatizarea societatii s-a facut cu participarea altor persoane, care, la acea data, 
nu erau membri in asociatia salariatilor. Ei ulterior au devenit in mod artificial 
membri. Si ma refer la domnul Gherasim, care, impreuna cu domnul Asimionesei, 
dupa ce au obtinut dreptul de privatizare si domnul Asimionesei a intrat in consiliul 
de administatie si ca actionar, intr-o proportie pe care si-au stabilit-o impreuna”. 
Valoarea stabilita pentru 80% din actiunile Retrom a fost de 218.595 de euro. Asa 
ca, o intreaga fabrica a fost vanduta la pretul unei vile.
Florin Ghiocel Asimionesei si Daniel Cristian Gherasim au platit o parte din 
actiunile Retrom cu banii statului. Fapta penala se numeste “deturnare de fonduri” . 
Daca APAPS si-ar fi facut datoria si ar fi monitorizat fabrica si platile facute de 
noii proprietari, s-ar fi ajuns cu siguranta la o ancheta penala, iar privatizarea ar fi 
fost anulata. 
Gherasim - presedinte , Asimionesei – vicepresedinte. Acum aveau toata puterea 
pentru a-si duce planul diabolic la capat. Devalizarea fabricii intr-o formula trasa la 
indigo dupa cea folosita de Neculae Ciuc la CFR, Retrom cumpara bunuri la 
preturi aberante de la firmele familiei Asimionesei.
Fostul director economic si-a dat seama ca aceasta este o evaziune fiscala. 
Gheorghe Mirica, fost director economic Retrom
“Mi s-au prezentat de catre Serviciul de aprovizionare doua receptii, impreuna cu 
facturile alaturate, care reprezinta circa 13 miliarde de lei impreuna si care 
cuprindeau bunuri materiale si piese de schimb care n-aveau nici o tangenta cu obiectul de activitate al fabricii.  Va pot exemplifica: motoare electrice de mare 
capacitate, de 400 de milioane de lei bucata...” 
Reporter: “Ce se intampla, existau in fizic aceste bunuri de pe facturi, sau era doar  
o …? ”
“Nu numai faptul ca aceste bunuri n-au existat si n-au fost niciodata vazute de 
nimeni, dar facturile au fost intocmite cu acceptul directorului general, Florea 
Gheorghe, care a intocmit impreuna cu Asimionesei un document din care rezulta 
ca primeste aceste bunuri, ca sunt necesare aceste bunuri in fabrica, dar pentru ca 
nu au spatiu de depozitare, urmeaza sa fie aduse ulterior. ”
Toate spatiile comerciale pe care le detinea fabrica, au fost vandute. Sectii din 
Roman si din Pascani au fost instrainate de noii proprietari, pusi pe capatuiala si nu 
pe investitii in societate.  Asa se face ca banii obtinuti din vanzarea activelor nu au 
fost reinvestiti in Retrom, ba mai mult, Asimionesei si Gherasim au facut credite la 
diverse banci, punand gaj bunurile fabricii. Banii au fost folositi pentru 
achizitionarea unor bunuri de la firmele familiei Asimionesei si pentru cumpararea 
altor pachete de actiuni de diferite societati. Asa a ajuns Florin Ghiocel 
Asimionesei proprietarul fabricii de armament de la Filiasi.
Cele semnalate in urma cu un an de Tele M nu au ramas fara ecou. Deputatul 
Daniel Oajdea a demarat deja o ancheta parlamentara privind modul in care a fost 
privatizata societatea pascaneana si ilegalitatile comise de administratori.
Sincron Daniel Oajdea, deputat PDL
Am fost sesizat de sindicatul de la Retrom Pascani cum ca, dupa privatizarea 
fabricii, adica dupa ce aceasta fabrica a fost preluata de catre Ghiocel Asimionesei
nu s-a respectat contractul de privatizare, nu s-au facut investitii in fabrica, ba mai 
mult, s-au luat credite catre fabrica Retrom Pascani ajungandu-se in final la 
intrarea in insolventa a societatii.
Ce mi-au mai reclamat cei de la sindicat: ca prin tot felul de inginerii financiare, 
fabrica practic a fost devalizata si oamenii lasati fara loc de munca. Acest lucru 
este inadmisibil. Ba mai mult decat atat, au fost si retinute drepturile salariale ale 
angajatilor si neplatite catre stat. Deci avem de-a face cu o fapta penala, numita pe 
scurt – stopaj la sursa.Ramane de vazut daca ancheta parlamentara va face lumina la Retrom si daca-i va 
aduce pe vinovati in fata justitiei. Indiferent de rezultat, investigatiile le vor aduce 
putina consolare sutelor de oameni ramasi pe drumuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu