luni, 22 noiembrie 2010

Penibil: Nichita se iubeşte din nou cu şantajistul Asimionesei şi-i face un cadou de milioane pe, atenţie, o firmă ce tocmai a trecut de la insolvenţă la faliment! (FOTO)

După ani lungi în care s-au bălăcărit mai ceva ca la uşa cortului, primarul Gheorghe Nichita şi patronul ziarului de şantaj, Ghiocel Asimionesei, sunt iar în tandreţuri. Noul amor e udat cu şampanie scumpă, decontată din banii ieşenilor: un teren extrem de valoros al municipalităţii (1.351 mp pe Şos. Sărăriei nr. 202 fosta zonă Zoiosu’), dat de pomană de Nichita în 2005 lui Ghiocel dar luat înapoi în 2011 la oficializarea divorţului celor două sinistre personaje.
Ţigănie pe banii noştri
În 2006 Consiliul Local Iaşi a semnat un contract de asociere în participaţiune cu Delta Press Investment, firma şantajistului Ghiocel Asimionesei. CL venea cu terenul, iar firma ce edita ziarul de şantaj se obliga să construiască un sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune. Prefectura a atacat în instanţă hotărârea de Consiliu Local ridicând semne de întrebare asupra legalităţii acesteia, inclusiv a expertizei care a stabilit valoarea terenului, condiderat subevaluat, dar acţiunea a fost respinsă pe motiv că a fost introdusă tardiv, adică în afara termenului legal. Erau vremurile când Nichita şi BZI se aflau în relaţii cordiale.

Înjurăturile lui Ghiocel l-au lăsat fără teren
Ulterior, gazeta şi-a reconsiderat atitudinea (stimulată şi de banii lui Constantin Adăscăliţei cel intrat atunci în conflict cu Nichita) şi a început să-l „mitralieze” pe primar. Ca urmare, în 2011 Consiliul Local a cerut instanţei să rezilieze contractul pe motiv că firma ce edita ziarul de şantaj nu îşi îndeplinise obligaţiile asumate cu 5 ani mai devreme. Surprinzător, Tribunalul şi Curtea de Apel au respins acţiunea. Non-combat din partea juriştilor Primăriei?

A reînceput amorul pe bani publici
De circa un an din BZI au dispărut tonele de lături cu care fusese "gratulat" până în 2013 Nichita. Coincidenţă? Clanul Asimionesei a încearcat, pe şestache, revigorarea proiectului de la fosta terasă Zoiosu, cu vinovata complicitate a Primăriei. Pe data de 10 octombrie 2014, Delta Press Investment, prin Claudiu Asimionesei (foto), a depus la Biroul de Urbanism o cerere prin care solicită aprobarea unui PUZ pentru proiectul din 2006.
Două mari observaţii:
1. Timp de 8 ani o firmă asociată cu municipalitatea nu-şi achită obligaţiile asumate printr-un contract, dar este sprijinită de cei păgubiţi.
2. Delta Press Investment este în insolvenţă din 2011, iar cu două săptămâni înainte de a depune actele pentru PUZ a intrat în faliment conform unei decizii a judecătorului sindic de la Tribunalul Bucureşti (foto)! Mai mult, deşi legea spune că toate actele care ies şi sunt înregistrate dintr-o firmă în insolvenţă trebuie depuse în numele administratorului judiciar, adresa de la Primărie este depusă de Claudiu Asimionesei! Să fie o încercare disperată de revigorare a proiectului pentru a-l trece pe altă firmă sau a-l înstrăina? (I.C.)

După 12 ani, o femeie a obţinut o sentinţă care obligă BZI să-i scoată numele dintr-un articol

Premieră pentru presa ieşeană. M.T., una dintre eroinele unui material publicat în 2002 de fosta Ziua de Iaşi, actuala Bună Ziua Iaşi, a obţinut la sfârşitul lunii octombrie, din partea judecătorilor bucureşteni, o sentinţă prin care publicaţia este obligată „să transforme în data anonime datele care permit identificarea reclamantei din articolul intitulat „SRI-st încătuşat”, publicat la data de 10.05.2002 pe site-ul ziaruluihttp://www.bzi.ro.” Sentinţa poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare. Articolul fusese semnat de Angela Maftei şi Vasile Miron. 
Femeia fusese iubita unui angajat al SRI arestat pentru divulgare de informaţii secrete, anterior fiind terorizată de acesta. În prezent, ea este psiholog în Bucureşti. (I.C.)