miercuri, 19 ianuarie 2011

“Războaiele” politice locale şi procesele lui Ghiocel

O sursă destul de credibilă susţine că imediat ce prefectul Tomaşeschi a cerut acum 2 săptămâni intrarea urgentă în legalitate a PALAS-ului (adica trecerea terenului în domeniul public şi rezilierea contractului), şefa PDL Iaşi, Mihaela Popa l-ar fi sunat pe primarul PSD-ist Gheorghe Nichita. Nu se ştie ce au vorbit cei doi, dar după convOrbire, Gigi a explodat faţă de câţiva apropiaţi: “asta îşi cere scuze pentru ce a făcut Tomaşeschi şi pretinde că ea nu a ştiut nimic. Chiar mă ia de prost?”.

A doua “sarja” vitejeasca a unui politician local: in celebrul dosar de şantaj Ziua de Iasi Fenechiu a cerut la ultimul termen aminarea cauzei pentru ca nu are avocat. Adica Fenechiu ii da singurel ragaz celui care l-a umplut de mizerii în ultimii ani şi care chiar şi acum il spurca in cel mai pur stil BZI. Ca sa fie limpede  smenul, trebuie precizat ca din 2005 pina acum Fenechiu n-a avut un avocat numai al lui in acest dosar, abia acum descoperind aceasta nevoie.
Oricum, Ghiocel trece prin clipe grele al dracului:
- cei de la BZI reclamă deja tot mai serios neplata la timp a salariilor, motiv pentru care unii au si inceput sa toarne invirteli de-ale lui Asimionesei.
- dacă Fenechiu se face că plouă, alţii se ţin scai de Asimionesei. Aud că Prisecariu, Stanciu şi alţii contabilizează noi victorii în instanţă, una chiar definitivă şi irevocabilă. La aceasta Ghiocel a încercat o manevră băgând în insolvenţă firma pusă să plătească o despăgubire. Ce i-a scăpat şantajistului este că răspunderea e în solidar, aşa că suma va trebui să fie plătită de el şi oamenii săi care au pierdut acest proces.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu