duminică, 27 februarie 2011

Ghiocel are din nou liber la şantaj


      Judecătoria Cluj a decis pe 12 martie 2009 să retrimită la DNA Iaşi cel mai mare dosar de şantaj prin presă din România - dosarul în care Ghiocel Florin Asimionesei şi Alin Ioan Tocan sunt acuzaţi că au şantajat politicieni, oameni de afaceri sau directori prin intermediul ziarului Ziua de Iaşi (rebotezat acum Bună Ziua Iaşi). Judecătorii au admis o excepţie ridicată de Ghiocel Asimionesei şi Alin Tocan cu privire la nerespectarea dreptului la apărare. Altfel spus, procurorul de caz, Marian Gheorghiţă, a făcut treabă de mântuială, iar acum e obligat să refacă dosarul ca la carte.
   
Probe super
      Dosarul Ziua de Iaşi s-a născut în 2004 când mai mulţi afacerişti locali, sătui să fie ameninţaţi de patronul Zilei de Iaşi că vor fi atacaţi în ziar dacă nu cumpără publicitate, au semnat plângeri la Parchet. Acţiunea a fost coordonată de liberalii Mihail Vlasov şi Relu Fenechiu, deoarece liderii PSD şi PD au preferat să plătească pentur a nu fi hărţuiţi în presă. Această atitudine se va menţine şi în anii următori chiar dacă Gheorghe Nichita şi Dan Cârlan, ca să dăm numai două exemple, au fost bălăcăriţi deseori de vechea Ziua de Iaşi.
     Odată cu accederea PNL la putere se părea că dosarul va fi finalizat repede, mai ales că existau probe aparent de necontestat: înregistrări audio, zeci de mărturii zdrobitoare, documente incriminatoare. Soluţia părea atât de evidentă încât mulţi dintre reclamanţi dădeau ca sigură pronunţarea instanţei în maxim un an. Numai că n-a fost deloc aşa.
Pile politice 
      Ghiocel Asimionesei a reclamat peste tot că e victima unei campanii a PNL-ului, asta deşi pe lista reclamanţilor e şi actualul secretar executiv al PSD Iaşi, Mihai Gabriel Popescu. Ca atare, patronul Zilei de Iaşi a căutat rapid sprijin ba la Preşedinţie, ba la PDL, ba la PSD. Şi mai toate aceste tabere, interesate să-l lovească pe Fenechiu, au încercat să-l salveze pe Ghiocel. Fenechiu a recunoscut de multe ori că asupra sa au fost făcute presiuni teribile pentru a renunţa la plângere. Şi, în ciuda negării că ar fi cedat acestor presiuni, de prin 2006 a fost evident că se bate pasul pe loc. Procesul a fost mutat la Cluj, audierea martorilor s-a făcut greoi, termenele de judecată au fost lungite, totul parcă special pentru a se trage de timp.
PDL-PSD l-au scăpat pe Ghiocel?
     Întâmplător sau nu, la trei luni după accederea la putere a coaliţiei PSD-PDL instanţa decide că dosarul nu a fost întocmit ca la carte pentur că acuzaţii nu au putut să se apere la un moment dat. Motiv pentru care pe 12 martie 2009 Judecătoria Cluj ”se desesizează şi restituie cauza la DNA fostul Parchet Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi pentru refacerea urmăririi penale privind pe A.G.F. şi pe T.A.I. , fiind nerespectate dispoziţiile privitoare la respectarea dreptului la apărare şi la intocmirea rechizitoriului
     A doua zi Pachetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a făcut recurs, dar e puţin probabil ca dosarul să nu fie retrimis la Iaşi pentur refacere.
Ce i-a adus ”glorie” lui Ghiocel
     Reclamaţiile la adresa lui Ghiocel sunt cu sutele, dar vom selecta doar câteva cazuri care i-au adus celebritatea.
      Pentru că la un moment dat un anumit doctor nu ceda ameninţărilor şi nu semna un contract cu o firmă a lui Ghiocel Asimionesei, Ziua de Iaşi a început să scrie că acel doctor scotea noaptea perfuziile pacienţilor săi, provocând intenţionat câteva decese.
      Despre Traian Dobre Ziua de Iaşi a scris că e afemeiat, impotent, bătăuş, beţiv, falimentar şi că băieţii acestuia sunt drogaţi. Asta în condiţiile în care una din firmele lui Traian Dăbre plătise anterior sume consistente către Ziua de Iaşi iar apoi a refuzat alte contracte similare.
      Despre Gheorghe Nichita s-a scris la începutul lui 2004 că ”nu-i ajunge toată apa RAJAC-ului să se spele” dacă îl atacă ziarul. Imediat s-au semnat contractele de publicitate iar Nichita a fost lăudat. În anii următori reţeta a funcţionat la fel, Nichita fiind gratulat deseori cu apelative gen ”jefuitor de bani publici”, ”hoţ”, ”derbedeu” ş.a., fiecare astfel de campanie murdară fiind urmată imediat de contracte de publicitate din partea Primăriei sau a regiilor locale.
      Dan Cârlan a fost umplut şi el cu lături în anul electoral 2004 - ”ţepar”, ”gropar al Bancorex” dar apoi, pentru că i-a facilitat lui Asimionesei diverse contracte, a fost lăudat constant.
Simirad - erou ruşinos
       Această reţetă a fost aplicată în cazul a sute de oameni de afaceri sau politicieni.
       Dintre toţi însă cel mai bălăcărit a fost Constantin Simirad. Cât a fost primar el a fost ţinta unor atacuri incredibil de murdare fiind numit deseori ”scrof”, ”godac”, ”incompetent”, ”impotent”, acuzat că şi-a plantat pădure din bani publici în faţa vilei, acuzat că şi-a făcut vilă cu fonduri neclare şi multe altele. Exasperat de astfel de acuzaţii, Simirad a făcut o campanie publică de boicotare a Zilei de Iaşi şi chiar a instituit o medalie de oanoare ce o acorda celor care rezistau şantajului. Asta se întâmpla în 2003. Simirad a plecat apoi ambasador în Cuba, iar când a revenit a fost convins de PSD să îl lase în pace pe Ghiocel Asimionesei. Aşa se face că acum ziarul acestuia - Bună Ziua Iaşi - stă liniştit într-un spaţiu al CJ, instituţie condusă de Simirad, iar ziarul îl laudă constant pe fostul primar. (Aurel DOBAŞU)
vezi cine sunt implicaţi în procesul Ziua de Iaşi
ascultă aici cum îl şantaja Ghiocel Asimionesei pe Relu Fenechiu în prag de alegeri 2004

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu